Regio Europa.eu Guvernul Romaniei MDRT.ro fonduri-ue.ro
Obiective turistice – CNIPT
Obiective turistice

Obiective turistice

1 Parcul Dimitrie Ghica

Parcul „Dimitrie Ghica” din Sinaia, a fost înființat în anul 1881 iar amenajarea s-a făcut sub îndrumarea arhitectului peisagist elvețian, Eder.  Acesta adăpostește mai mulți arbori seculari, iar în interiorul său se desfășoară în fiecare toamnă Festivalul orașului Sinaia.

2 Casino Sinaia – Centrul Internațional de Conferințe

Casino Sinaia se află în Parcul Dimitrie Ghica și a fost construit între anii 1912-1913 la inițiativa Regelui Carol I. Principalul acționar al Casinoului a fost Baronul De Marcay, unul dintre proprietarii Casinoului din Monte-Carlo. Inaugurarea a fost celebrată cu artificii și cu un recital la pian susținut de compozitorul George Enescu. Obiectivul a fost, în perioada interbelică, una dintre principalele atracții ale regiunii.
Tururi de vizitare organizate de Miercuri pana duminica intre orele 10.00 – 17.00
www.casino-sinaia.ro

3 Muzeul Oraşului Sinaia

O minunată clădire de patrimoniu și una dintre primele vile construite în orașul Sinaia. Datează din anul 1875.

4  Muzeul Rezervaţiei Bucegi

A fost deschis publicului în anul 1976 și este o secție a Muzeului Județean a Științelor Naturale Prahova.
Program de vizitare: in fiecare zi cu exceptia zilei de luni, intre orele 9.00 – 17.00

5 Primăria Sinaia

Primăria orașului Sinaia funcționează în clădirea actuală, situată pe Bd. Carol I nr 47, încă din anul 1905, atunci când a fost cumpărată de la familia Ghica. Între anii 2012-2014 sediul a fost complet renovat.

www.primaria-sinaia.ro

6 Centrul Cultural Carmen Sylva

A fost construită în anul 1898, iar din 1899 a fost prima școală primară, mixtă a orașului. În 2008, după intense lucrări de renovare, a fost inaugurată cu destinația actuală, de casă de cultură a orașului.

7 Biserica Romano – Catolică

Se află pe Aleea Poștei nr. 5 și a fost construită în anul 1939.

8 Biserica Sfântul Ilie

Biserica Sfântul Ilie a fost construită între anii 1933 – 1939 de meșteri locali, după un plan întocmit de profesorul Smărăndescu, în stil bizantin-românesc.

9 Muzeul Trenuleţelor în miniatură – Gara Sinaia

Muzeul adăpostește o impresionantă expoziție  de trenulețe în miniatură și a fost deschis în anul 2009, în Gara Sinaia.
Program de vizitare, zilnic intre orele 10.00 – 18.00

10 Casa Memorială George Enescu

Se află situată în cartierul Cumpătu, pe versantul drept al râului Prahova. Vila a fost construită între anii 1923 – 1926. Realizată într-un stil autentic românesc şi integrată armonios în ambianţa munţilor Bucegi, vila “Luminiș” avea să fie atât un loc de inspiraţie pentru o parte semnificativă a creaţiei enesciene, cât şi un loc de recreere, compozitorul George Enescu locuind aici timp de 20 de ani, între 1926 şi 1946.
Program de vizitare: in fiecare zi cu exceptia zilei de luni, intre orele 9.00 – 17.00

11 Mânăstirea Sinaia

Este prima mânăstire din regiune și poartă Hramul Adormirii Maicii Domnului. Construirea ei a durat cinci ani, din 1690 până în 1695 și a fost ctitorită de Spătarul Mihail Cantacuzino. Azi, vizitatorul poate admira Biserica Veche, Paraclisul Schimbarea la Față și Biserica Sfânta Treime (construită între anii 1842-1846) dar și un Muzeu  cu numeroase exponate.
www.manastireasinaia.ro

12 Crucea Molomoț

Această cruce de piatră este singura dovadă materială a existenței Schitului Sfântul Nicolae, prima așezare monahală din zonă, atestată încă din 1581. În anul 2014 Crucea lui Molomoț a fost redată circuitului turistic al orașului Sinaia.

13 Castelul Peleş

Castelul Peleş, reşedinţa de vară a primului cuplu regal al României, regele Carol I şi regina Elisabeta, a fost construit între 1873 și 1914. Este considerat cel mai important ansamblu arhitectonic de tip istorist din România, având caracter de unicat. Prin valoarea sa istorică şi artistică,Castelul Peleș rămâne unul dintre cele mai importante şi frumoase monumente din Europa.
www.peles.ro

14 Castelul Pelişor

Castelul Pelișor a fost construit între anii 1899 – 1902 și face parte din vastul ansamblu arhitectonic creat de regele Carol I pe valea pârâului Peleș.
www.peles.ro

15 Casa Nicolae Iorga

Marele istoric şi-a trăit ultimele clipe ale vieţii la Sinaia, în vila sa, de unde a fost ridicat de legionari în anul 1940. Nu este deschisă publicului.

 

Pe munte

16 Stânca Sfânta Ana

Învaluită în legendele munţilor Bucegi, stânca Sfânta Ana a fost loc de retragere pentru pustnicii locului. De pe poiana nivelată de la baza stâncii, panorma asupra orașului este minunată.

17 Stâna Târle

Cabana Stâna Târle se află situată la 1600 metri altitudine, într-un peisaj mirific, la intersecția dintre pârtiile de schi “Drum de Vară” și “Târle”, departe de agitaţia urbană. Cabana dispune de cinci camere, duble și triple, un living primitor, terasă și zonă de SPA.
www.stanatarle.ro

18 Poiana Stânii

Poiana Stânii este o minunată pajiște alpină, situată la o altitudine de 1270 de metri, considerată o adevarată oază de liniște cu un peisaj mirific, unic în România.